luni, 23 octombrie 2017

Un drum non-formal până în Islanda

Septembrie a fost o lună importantă pentru Minte Forte. Toată vara de dinainte, o echipă harnică formată din psihologii Paula, Claudia și Dumitrița, a lucrat la compunerea, piesă cu piesă, a unui training foarte ambițios, foarte complex și foarte frumos, totodată: The nonformal road to mental health. A adus împreună activități bazate pe învățarea din experiență, care au fost testate de-a lungul anilor în ateliere și evenimente alături de voi, cei care sunteți aproape de Minte Forte și ați răspuns invitațiilor noastre. A mai rămas să le lipim una cu alta cu grijă și atenție, construind treptat un training fluid de 7 zile. Și nu doar atât! I-am luat și lui bilet de avion și am zburat împreună către... Islanda!
Asociația Hugarafl din Islanda, cu care avem deja o trainică și productivă colaborare în proiecte Erasmus plus, a găzduit în acest an un training made in Romania, susținut de Dumitrita, Paula și Claudia. Organizațiile participante au fost Activament din Spania, Association of Psychosocial Rehabilitation din Albania, Stowarzyszenie na rzecz zdrowia psychicznego dziecka i rodzin din Polonia, Psicologi per I popoli nel mondo din Italia și Hugarafl din Islanda. În plus, noi nu i-am uitat pe Alex și Ovidiu din Minte Forte, deși se pare că la aeroport, între zboruri, bagajele lor au uitat ca au de schimbat avionul și au ajuns cu o zi întârziere în Islanda...
Septembrie pe această insulă cu peisaje bizare și pe alocuri suprarealiste nu este o lună (neapărat) caldă. Am pornit din Cluj în mânecă scurtă și am aterizat în Islanda în palton. Ne-am aventurat către Hengill, o zonă muntoasă aflată la o oră de mers cu mașina de Reykjavik, care în acele zile era îmbrățișată strâns de vânturi puternice și înghițită complet de un nor – și o „ploaie verticală”, așa cum va fi numită mai târziu de Ovidiu, colegul nostru, care, stând și contemplând în zare, a descoperit o nouă formă de agregare a apei.

Așadar, în dimineața primei zile de training, ne-am trezit cu entuziasm și energie ca să le arătăm participanților, în mare, cam ce-i așteaptă în următoarele șapte; cam ce-i cu drumul acesta non-formal și unde duce el. Ei, noi am plănuit ca primele cinci zile să fie alocate trăirii pe propria piele (și pe propriile emoții) a metodelor de învațare prin experiență în domeniul sănătății mintale. I-am avertizat pe participanți că efectele secundare ale acestor zile vor fi dezvoltarea personală și autocunoașterea – pentru că una dintre valorile noastre, la Minte Forte, este că cei care se implică în ajutarea celorlalți urcă o pantă ascendentă a înțelepciunii! În continuare, ultimele două zile au fost alocate acumulării unor cunoștințe despre învățarea non-formală și designului efectiv de activități, prin muncă în grup urmată de feedback. Speram ca, la final, participanții noștri să dobândească o atitudine pozitivă față de învățarea nonformală, să afle cunoștințele necesare și să înceapă să își dezvolte competențe și abilități în a lucra cu metode nonformale în activitatea lor din domeniul sănătății mintale. 
Prima zi a fost una de acomodare cu grupul, așadar. Am aflat și reținut cum ne cheamă, am aflat ce avem în comun și prin ce ne distingem unii de alții, am aflat ce valori ne leagă (la propriu, participanții au vizualizat legătura între valorile care îi ghidează printr-un ghem de sfoară). Am discutat despre obiectivele care ne structurează învățarea și despre filtrul nostru compus din abilități, atitudini și cunoștințe. Am discutat despre zona de confort, de învățare și de panică – încurajându-i pe participanți să își pună cortul emoțional în zona de învățare în următoarele zile, chiar dacă uneori terenul e uneori mai denivelat (și să înțeleagă că disconfortul nu e necesar să creeze panică).

Înarmați cu aceste concepte și simțindu-ne tot mai mult parte dintr-un grup, următoarele zile am plonjat cu capul înainte în activitățile nonformale: am organizat o „Cafenea cu suflet” pe tema fricilor care ne limitează (de singurătate, de intimitate, de eșec, de necunoscut), participanții au scris o scrisoare către frică, și-au folosit imaginația pentru a găsi un spațiu în care se simt relaxați și în siguranță, și-au identificat sursele de speranță, și-au reprezentat ritmul respirației prin formă și culoare, au citit povești de viață la biblioteca vie, au pus naturii întrebări care îi apăsau, și-au exersat încrederea în grup, și-au descoperit superputerea și kriptonita, au făcut poze și le-au dat voce. La finalul unor zile intense de muncă personală și de grup, de multe emoții, revelații și descoperiri, i-am ajutat pe participanții noștri în dimineața celei de-a cincea zi să integreze experiența printr-o meditație centrată pe compasiune, rugându-i apoi să își scrie o scrisoare de mulțumire lor înșiși (tehnici  minunate, pe care le recomandăm fără contradindicații!).
Pentru a face tranziția între partea experiențială și partea mai pragmatică a trainingului, am făcut o excursie de vis la Golden Circle, vizitând Gheizerul și Parcul Național Þingvellir (nici n-am fi sperat la o metaforă mai bună decât să admirăm locul unde se unesc plăcile tectonice nordamericană și euroasiatică) și încheind ziua într-o piscină cu apă termală caldă. Exterioară, cum altfel? Și ce dacă afară erau 10 grade?
În penultima zi, participanții au devenit traineri și trainerii... participanți! Asta deoarece, după o introducere teoretică (scurtă, că doar drumul era non-formal) în care au aflat despre învățarea prin experiență descrisă de David Kolb (experiență – reflecție – abstractizare – testare), participanții s-au grupat în echipe și au dezvoltat ei înșiși activități pentru ceilalți. A ieșit o minune de patru metode inedite: am învățat despre valoarea networkingului și cât de important este ținem legătura pentru viitoare proiecte, despre cum să acceptam și să integrăm încheierea unui proces, am „vorbit pe la spatele oamenilor” dându-ne feedback pozitiv și aprecieri și am învățat cum mintea noastră creează prejudecăți din date puține. Una peste alta, noi, trainerii, am fost foarte mândre de participanții noștri și am considerat că scopul nostru de bază fusese atins și depășit!
Ei bine, în ultima zi, inima noastră era deja plină de recunoștință, de un sentiment cald al prieteniei, intimității și apropierii de grup, dar și de un soi de tristețe pentru că se va termina. Ultima seară, sala de activități s-a transformat în ring de dans (ce mod mai bun de a încheia aceste zile?) și încet-încep, până spre dimineață, ne-am luat rămas bun de la toți participanții noștri.
Ei bine, n-am plâns că s-a terminat (mai alea că aveam multe ore de somn de recuperat), ci ne-am bucurat enorm că s-a întâmplat. Ca să nu mai vorbim că, odată ce am dormit câteva ore în plus, să știți că beculețele noastre s-au reaprins cu noi idei de proiecte și colaborări de viitor cu Islanda.

De ce? Pentru că Icelandness. De ce să trăiești în prezent când poți să trăiești în Islanda? 

Articol realizat de Claudia Găgeanu

joi, 24 august 2017


                                         Un an al minților puternice




            Proiectul nostru Strong Young Minds împlinește un an, așa că ne-am gândit că este timpul să împărtășim cu ce ne-am ocupat în tot acest timp și la ce rezultate am ajuns până acum. Însă întâi, câteva informații mai generale: Strong Young Minds este un parteneriat strategic (KA2) finanțat de Uniunea Europeană prin programul Erasmus Plus, coordonat de organizația islandeză Hugarafl, în care și-au unit forțele psihologi și lucrători de tineret din Islanda, România (noi, Minte Forte și bucureștenii din organizația Ask Yourself), Portugalia (asociația Ha Moment) și Spania (Scouts). Scopurile acestui parteneriat strategic sunt dezvoltarea în colaborare a unei curricule de învățare socio-emoțională pentru adolescenți (elevi de liceu), a unui board game, alături de un handbook de aplicare a metodelor și o serie de filmulețe instrucționale. Multă muncă, însă utilă și recompensatoare, dat fiind că suplinește nevoile identificate ale tinerilor din fiecare dintre țările partenere. Proiectul se desfășoară pe durata a doi ani, deci momentan ne aflăm la jumătatea lui.
        


       Ce-am făcut în primul an?



            Ei bine, călătoria noastră a început în toamna 2016, când fiecare organizație parteneră și-a alcătuit echipa de proiect și au început primele întâlniri pe Skype. La Minte Forte și-au unit forțele Dumitrița Simion, psiholog și coordonator al asociației, Paula Nuțaș, psihoterapeut și trainer și Claudia Găgeanu, psihoterapeut și trainer. Desigur, pentru a ne asigura că oferim tinerilor ceva ce au cu adevărat nevoie, prima etapă a proiectului a constat în organizarea unei analize de nevoi prin metoda focus grup, în fiecare dintre țări. Înarmați cu o serie de întrebări alese atent pentru a ajunge la ceea ce gândesc, simt, vor și preferă adolescenții de azi, ne-am dus în licee și ne-am întâlnit cu 3 grupuri destul de diferite de elevi, care ne-au ajutat să înțelegem realitatea din perspectiva lor. Am aflat cum este pentru ei experiența școlară, cum se descurcă cu orarul încărcat, cu cine se ceartă, în cine au încredere și cum își petrec timpul liber, ce aspirații au și ce vor să îmbunătățească în viața lor (și nu numai!). Pentru a ne asigura că avem o imagine cât mai complexă, am întrebat și un grup de profesori, consilieri școlari și alți lucrători de tineret cam aceleași lucruri - și am aflat astfel și mai multe despre nevoile adolescenților din liceele de azi. Votul unanim a fost că da, ar fi mare nevoie de noi. Așa că, impulsionați de rezultatele cumulate ale focus grupurilor, ne-am îmbarcat  în avion către Spania, pentru că în ianuarie 2017 am avut prima întâlnire transnațională a partenerilor.

            Astfel, din Clujul înghețat am aterizat în însoritul Madrid, unde am petrecut (și am lucrat) 4 zile alături de colegii noștri de peste hotare. Am dezbătut rezultatele focus-grupurilor din fiecare țară, scopul întâlnirii fiind de a ne da seama care sunt obiectivele generale de învățare pentru curricula de training și cum ar putea să arate (cel puțin preliminar) un board game care să vină în întâmpinarea nevoilor tocmai identificate. Firește, fiind prima întâlnire, am avut nevoie de timp să ne împrietenim, așa că nu au lipsit serile interculturale, în care am mâncat tapas spaniole, am băut lichior islandez și am degustat vin portughez (nu cu aceeași ocazie!).

Cu un entuziasm crescând - în parte datorită unor prietenii incipiente, în parte datorită senzației de a lucra la un scop comun, cu o viziune comună, la probleme general umane, alături de specialiști talentați și dedicați de pe alte meleaguri – ne-am întors în țările noastre, unde am început să transformăm acele obiective specifice de învățare asupra cărora căzusem de acord în activități specifice ce urmau să alcătuiască o curriculă complexă de învățare.

Ce știam sigur era că adolescenții păreau să aibă nevoie în trei domenii importante ale vieții lor: emoțiile (cum își dau seama ce simt și de ce, cum să se descurce cu ele, cum să le regleze, la nevoie), lumea socială (cum să își facă prieteni, cum să își păstreze și să își îmbunătățească relațiile, cum să gestioneze conflictele și cum să încheie relații care nu le fac bine) și identitatea (cum să își dea seama care le sunt punctele forte și unde le sunt vulnerabilitățile, cum să facă față presiunii sociale din partea colegilor și actelor de intimidare, cum să își aleagă o carieră potrivită, etc.). Așa că fiecare partener și-a ales o arie în care considera că avea deja expertiză și au urmat cinci luni de muncă intensă la dezvoltarea activităților – ceea ce nu a fost ușor, deoarece colaborarea presupune, în astfel de cazuri, un ping-pong între parteneri, în care am beneficiat de feedback-uri și perspective multiple asupra ideilor generate.

Între timp, ideile preliminare ale boardgame-ului începeau să prindă formă, iar portughezii de la Ha Moment, responsabili de această parte a proiectului, au lucrat la integrarea tuturor ideilor istețe (și uneori contradictorii) care au apărut pe durata întâlnirii din Spania.

            Într-un final, către finalul lunii mai, am reușit să definitivăm o variantă pilot a curriculei de training, care avea 20 de sesiuni pe durata a 20 de ore. Entuziasmați de produsul nostru, în care ne-am investit cunoștințele și creativitatea, am bătut la poarta liceelor, oferind elevilor de liceu din clasele  a 9-a sau a 10-a șansa să fie un soi de „cobai” pentru munca echipei noastre transnaționale. Nici această etapă nu a fost tocmai ușoară, deoarece liceeni nu au fost ușor de găsit în acea perioadă supraaglomerată de la finalul anului școlar. Până la urmă, în iunie am reușit să testăm întreaga curriculă alături de un grup de 7 adolescenți simpatici din clasa a 9-a de la Liceul Pedagogic din Cluj Napoca, cărora le suntem profund îndatorați pentru investiția de timp și efort (dat fiind că au rămas, din proprie inițiativă, după ore pentru a se întâlni cu noi).

          Am pus în bagaj „fișele de laborator” ale testării curriculei și ne-am suit în avion către Islanda, deoarece în iunie 2017 am avut cea de-a doua întâlnire transnațională a partenerilor, de data aceasta pe durata a șase zile – pentru că am avut nevoie de cel puțin 2 zile să ne revenim în simțuri după ce am aterizat pe un teritoriu atât de nou și incitant cum este plaiul islandez. După câteva zeci de „wow”-uri în fața vulcanilor care dorm (deocamdată), peisajelor care te fac să te simți pe platourile de filmare ale Game of Thrones, râurilor care curg în direcții derutante, soarelui care nu mai apune, gheizerelor și a aburilor care ies din pământ de parcă Islanda este fabrica de nori pentru restul Europei, am reușit să ne adunăm concentrarea pentru a lucra la integrarea feedback-ului asupra curriculei din fiecare țară și la testarea în avanpremieră a primei variante a boardgame-ului. Nici aceasta n-a fost o sarcină ușoară, dar ne-am recompensat cu un sentiment de împlinire la vederea primelor produse concrete ale muncii noastre în colaborare – care mai aveau nevoie de rafinare, desigur, dar erau tot mai aproape de noi. Cum altfel ne-am mai recompensat? Cu o seară de grătar în care am mâncat cel mai urât (și mai gustos) pește islandez, am cântat împreună până seara târziu și ne-am împrietenit cu alți membri din Hugarafl, pe care i-am câștigat repede de partea noastră.

           Întoarse în România, putem spune că ne este dor de colegii noștri de peste hotare. Pe perioada verii am continuat să lucrăm la rafinarea și completarea atât a curriculei de training, cât și a boardgame-ului. Ce urmează pentru Strong Young Minds? În noiembrie vom avea o variantă (aproape) finală a curriculei, pe care o vom prezenta unui grup internațional de 20 de lucrători de tineri din toate țările partenere. Îi vom învăța cum să livreze frumoasele și creativele noastre metode non-formale de educație socio-emoțională adolescenților cu care lucrează zi de zi și vom aștepta feedback și din partea lor. Toate aceastea într-un training pe care îl vom organiza în natură, în Apuseni. Între timp, bucureștenii de la Ask Yourself vor începe să lucreze la manualul de prezentare a metodelor dezvoltate în acest proiect, portughezii continuă să dezvolte și să integreze feedback-ul nostru asupra boardgame-ului (așa că vom avea o primă variantă tot în noiembrie), iar spaniolii încep să pună cap la cap filmulețe de prezentare.

          În România, Islanda, Spania și Portugalia se lucrează din greu la soluții inovative, non-formale pentru dezvoltarea unor minți puternice în rândul adolescenților. Stați alături de noi – urmează și alte etape incitante ale acestui proiect, pe care abia așteptăm să vi le povestim!


                                                                                                                                     Claudia Găgeanu 

luni, 24 iulie 2017

                                                   
                                      vOrbește




    Echipa Minte Forte a lansat invitația pentru un nou concept de eveniment, în cadrul căruia, participanții au avut parte de conversații pe nevăzute cu persoane necunoscute. Scopul evenimentului „vOrbește” a fost acela de a oferi persoanelor participante experiența comunicării lipsită de partea vizuală.  Au răspuns DA invitației la evenimentul „vOrbește” multe persoane, așadar, ne-am întâlnit miercuri, 19 iulie, dar și joi, 20 iulie, la H33 pentru a întâlni oameni faini și pentru a purta conversații profunde.


   În jurul orei 19:00 au început să apară primii participanți, aceștia au fost poftiți să aștepte în curtea interioară sosirea celorlați participanți, fiind separați unii de ceilalți, moment în care au avut ocazia să reflecte la câteva întrebări mai personale. În momentul în care pe lista de participanți nu a mai rămas niciun nume netăiat, participanții au fost legați la ochi (pentru că, așa cum am promis, le-am oferit protecție împotriva deochiului) și au fost invitați să intre, pe rând, în încăperea în care avea să se desfășoare evenimentul. Li s-a prezentat modalitatea în care se va desfășura evenimentul și principalele „reguli”. În momentul în care Agnes și Bogdan, moderatorii evenimentului, au spus „start conversațiilor!”, încăperea întunecată și tăcută s-a transformat într-un loc plăcut, iar murmurile participanțiilor se auzeau din fiecare colțișor al încăperii.

          Participanții au avut la dispoziție o oră, timp în care au avut posibilitatea de a discuta cu patru persoane diferite și necunoscute. Lucrurile s-au desfășurat în modul următor: au fost așezate câte două persoane, față în față, iar acestea aveau posibilitatea de a discuta, preț de 15 minute, pe tema unor subiecte mai profunde și mai personale propuse de moderatori; mai apoi, la fiecare 15 minute, aceștia își schimbau partenerul de discuție și în acel moment se schimbau și temele de discuție.
      În momentul în care au trecut cele 60 de minute în care participanții au conversat între ei, aceștia s-au putut dezlega la ochi și au fost conduși într-o încăpere alăturată, primind provocarea de a-și găsi partenerii cu care au conversat în timpul în care au fost legați la ochi. Găsirea partenerului a fost ușurată și de faptul că, la început, li s-a propus participanților să-și spună sunetul preferat partenerului de discuție.

     După ce am avut și o scurtă pauză, ne-am întors cu toții în încăperea inițială și acolo a avut partea de discuții și eventuale propuneri. Majoritatea persoanelor și-au exprimat încântarea față de ideea acestui eveniment și au spus că a fost într-adevăr o experiență inedită. Alții au spus că s-au bucurat că au avut posibilitatea de a avea parte de „big talk”, adică de a discuta lucruri mai personale și mai profunde cu ceilalți și că au lăsat deoparte banalele și zilnicele „small talk-uri”.
 Participanții au fost încurajați să-și exprime modul în care au perceput toată această experiență, felul în care s-au simțit neștiind unde se află și cu cine vorbesc. Astfel, aceștia au spus că s-au simțit mai comozi să se deschidă știind că nu sunt văzuți, acest lucru i-a ajutat să se concentreze mai bine pe mesaj, nefiind distrași de imaginea și de criteriile pe care le atribuiau persoanei datorită imaginii. Datorită circumstanțelor create, aceștia au spus că au reușit să se conecteze între ei într-un timp foarte scurt la un nivel destul de profund. De asemenea, unii participanți au spus că au încercat să-și închipuie cum arată persoana cu care vorbesc, însă la final, atunci când și-au văzut înfățișarea au spus că arătau total diferit.
S-a discutat și despre modul în care se formează stereotipurile, prejudecățile și cum ne afectează acestea în viața de zi cu zi. Astfel, unele persoane au spus că de acum încolo vor încerca să ofere șanse egale persoanelor cu care comunică în general, în viața reală și că vor încerca să privească dincolo de aparențe. Din această experiență unii au și avut ceva de învățat, de exemplu, un participant a spus că s-a pus în locul unei persoane cu handicap de vedere, și că a înțeles o parte din ceea ce trăiește acea persoană zi de zi.

     În final, participanții au fost îndemnați să scrie pe un bilețel lucrurile care le-au plăcut la eveniment, dar și lucrurile care ar putea fi îmbunătățite. Sperăm ca din această experiență fiecare persoană implicată a avut de învățat câte ceva și că de acum încolo, vor avea curajul de a se concentra mai mult la ceea ce spun oamenii, nu la felul în care arată.
           
                                                                             Adriana Roiban, voluntar Minte Forte

sâmbătă, 8 iulie 2017



ART SHAPES MINDS

an European Voluntary Service Project, financed by Erasmus + 
by Minte Forte Association in Cluj-Napoca, Romania

   
      Rooted in the non-formal approach to education, the project, as the name suggests, aimed at exploring and capitalizing on the educational valences of Arts. Four volunteers, coming from rather different cultural backgrounds and areas of interest, made this happen: Gayane from Armenia, Roxane from France, Eva from Slovakia and Jordy from Spain.



       The project took place in Cluj-Napoca, Romania, between August 01, 2016 and March 27, 2017.
During these eight months, the international volunteers, together with local volunteers from Minte Forte, developed personal development workshops based on non-formal methods and arts, and delivered them to children and  teenagers. The volunteers held their activities in Horea School, Romulus Ladea Art High School in Cluj-Napoca, as well as in the Minte Forte headquarters, with young adults.



      As an expression of their personal intrests, the four EVS volunteers also developed personal projects, which encompassed a wide range of activities: a series of video tutorials and workshops providing ideas of leisure activities to be done offline, workshops for children about the importance of protecting the environment, painting workshops for the elderly in a residential center and a flamenco workshop, accompanied by live instrumental music.

The spirit of this project was caught in two video clips made by the volunteers:

And a beautiful photo album:
       We thank Jordy, Eva, Gayane and Roxane for the incredible time we spent together at Minte Forte and for the meaningful work they did in our community. 

vineri, 31 martie 2017


                                     PE GAURA CHEII LA PSIHOLOG


         În a patra zi din Săptămâna Sănătății Mintale a avut loc primul eveniment non-formal din program, „Pe gaura cheii la psiholog”. În acest format de eveniment am oferit șansa publicului de a vedea ce s-ar întâmpla în mod real în cabinetul unui psiholog și cum s-ar aborda diverse probleme de sănătate mintală. Trei demonstrații de ședințe psihoterapie individuală, terapie de cuplu, respectiv consiliere individuală au fost ilustrate de către psihoterapeuții de la Centrul Minții împreună cu membrii Minte Forte care au intrat în personajele unor pacienți.
      Colega noastră Anca Mihăese a dat startul cu o demonstrație de terapie individuală și a ilustrat tehnica expunerii în imaginar pentru ameliorarea fobiei de zbor cu avionul. Tehnica de expunere s-a bazat pe realizarea în prealabil a unei ierarhii a situațiilor care declanșează frica și a fost acompaniată de o tehnică simplă de relaxare pentru a scădea nivelul fricii în fiecare moment critic.

               
       În continuare, în cadrul unei mostre de terapie de cuplu, Ioana Ionicioiu a exemplificat un exercițiu de negociere și ascultare activă a nevoilor cu un cuplu care nu comunica eficient. Relația de cuplu poate fi foarte dificilă, plină de suișuri și coborâșuri, însă Ioana o asemăna cu o construcție la care ambii parteneri trebuie să contribuie, ținând cont de nevoile și ritmul fiecăruia dintre ei. În cadrul demostrației, Ioana i-a învățat pe parteneri cum pot exersa atenția la nevoile celuilalt, folosindu-se de parafrazare și verificarea înțelegerii mesajului, însă fără a uita de emoții în același timp.

               
      Ultima demonstrație a ilustrat o ședință de consiliere individuală, în care Claudia Găgeanu a ghidat o tehnică de relaxare extrasă din terapia comportamental-dialectică. Claudia îi explica clientului său, care se confrunta cu un nivel ridicat de stres din cauza supraîncărcării de sarcini însoțită de nașterea recentă a copilului său, că atunci când mintea noastră este agasată de foarte mulți stresori, ne este dificil să ne dăm seama cât din ceea ce percepem e real și cât e doar senzația noastră de copleșire. Astfel că e necesar să ne oprim și să lăsăm
"nisipul" minții să se așeze pentru a putea vedea mai clar ce avem în fața noastră. De asemenea, Claudia ne spunea că practicarea zilnică a unei tehnici de relaxare este ca un duș mental, care ne ajută să ne curățăm mintea de toți stimulii care s-au "lipit" de noi în timpul zilei și ne încețoșează gândirea.

      La final, psihologii care au pregătit simulările au rămas împreună cu publicul la o sesiune de întrebări și răspunsuri referitor la diverse aspecte legate de psihoterapie și consiliere. S-au clarificat nelămuriri legate de tehnicile ilustrate în cadrul demonstrațiilor și s-au discutat teme precum diferența dintre psihoterapie și consiliere psihologică, transmiterea eficientă a unui mesaj, empatie și creșterea toleranței față de ceilalți, ce se întâmplă atunci când nu ne putem recunoaște și numi emoțiile și așa mai departe.


     Pentru persoanele interesate să vadă „pe viu” ce se întâmplă la psiholog, recomandăm Centrul Minții, unde prima ședință e gratuită: Centrul Minții .
                                                                         
                                                                           Paula Nuțaș, coordonator Centrul Minții.

joi, 30 martie 2017

                                                    SSM - Ziua 3
                   PREA MULT BINE STRICĂ? - CUM (NE)FERICESC AVANTAJELE MATERIALE


   
 
 Miercuri, 29 martie, ne-am întâlnit la cea de-a treia și ultima prelegere din cadrul Săptămânii Sănătății Mintale – ediția a VIII-a, prelegere care a fost susținută de psiholog dr. Eva Kallai, și care s-a intitulat „Prea mult bine strică? - Cum (ne)fericesc avantajele materiale.”


     Pe parcursul prelegerii am discutat despre valorile materialiste și consumeriste care domină societatea în care trăim și am fost provocați să ne punem întrebări despre modul în care valorile societății actuale ne influențează și ne afectează.
Tema acestei prelegeri a fost inspirată din cartea „Prețul privilegiului” de Madeline Levine, carte care ne-a fost recomandată și de psiholog dr. Eva Kallai.
      Așa cum observăm cu toții, societatea este într-o continuă schimbare, există un ritm de dezvoltare fără precedent în știință, tehnologie, medicină, sănătate mintală; bunăstarea și confortul fizic au crescut semnificativ în ultimele decenii, dar totuși, parcă niciodată nu suntem mulțumiți cu ceea ce suntem și cu ceea ce avem, ne grăbim să facem cât mai multe lucruri, într-un timp cât mai scurt, în timp ce viața trece pe lângă noi.
Chiar dacă avem atât de multe lucruri materiale și suntem înconjurați de atât de multe persoane, deseori apare sentimentul de GOL-VID în viața noastră,  ne simțim plictisiți, neîncrezători, nefericiți, însingurați, izolați și apare întrebarea: DE CE? Deoarece acum lucrurile materiale devin cele care au importanță eternă, iar sufletescul și psihicul îl considerăm efemer, nu mai punem accent pe lucrurile care contează cu adevărat în viață.
      Mai nou, primim instrucțiuni pentru a ne trăi viața, din reclame învățăm ce trebuie să mâncăm pentru a slăbi, cum și cu ce să ne îmbrăcăm pentru a fi frumoși și atrăgători, ce trebuie să facem și unde să mergem pentru a fi fericiți, și trăim pe moment, acaparați de ceea ce ni se spune, fără a ne gândi la consecințe pe termen lung.


     Mai apoi, am discutat despre materialism și depre modul în care bunăstarea materială ne afectează. S-a demonstrat științific că bunăstarea materială crește disconfortul emoțional și frecvența tulburărilor emoționale, iar succesul financiar scade sănătatea fizică, starea de bine și crește narcisismul, distresul, tulburările de personalitate. Acum, probabil multe persoane își vor pune întrebarea: Asta ce înseamnă, e rău să fii bogat? Nu, nu e rău să fii bogat, e rău să fii materialist, materialismul nu înseamnă să avem cât ne trebuie, ci să avem cât mai mult, nu banii sunt de vină, ci ceea ce fac ei din noi.
Valorile materialiste sunt un simptom al nesiguranței, nesiguranță e indusă de mass-media care ne arată modele ideale care duc la emoții negative, mass-media care ne transformă în niște obiecte și la rândul nostru îi considerăm pe cei din jurul nostru niște obiecte. Trebuie să avem grijă cu valorile materialiste, deoarece aceste valori se transmit de la o generație la alta. Putem să ne creștem copiii conform valorilor morale: să-i învățăm să fie cinstiți, să facă ce le place, să-și asume ceea ce fac, să învețe să iubească sănătos, sau, conform valorilor materialiste: să-i învățăm să fie competitivi și individualiști.


       La sfârșit, ne punem întrebarea: ce putem face? Doamna psiholog dr. Eva Kallai ne-a dat niște sfaturi pentru a evita căderea în materialism.

Ar fi bine să facem -
Schimbări personale:
ØAnalizează posibilitatea existenței unei relații dintre materialism și calitatea vieții
Ø Identifică sursele de teamă și de nesiguranță
Ø  Petrece TIMP cu cei dragi, ci nu BANI
           -Schimbări în familie:
Ø  Fii atent ce le transmiți copiilor
Ø  Schimbă activitățiile copiilor
              Ø Nu condiționa dragostea, căldura,
               disponibilitatea emoțională,                          sprijinul, controlul, siguranța
   
   
    În final, doamna psiholog dr. Eva Kallai a încheiat cu un citat la care merită să medităm: „Ca să te auzi pe tine însuți, elimină zgomotul existențial


     
     
    
                                                              Adriana Roiban, voluntar Minte Forte.



joi, 8 decembrie 2016

                                                Războiul cu Oglinda




În prezent, mass-media ne face să ne izbim, inevitabil, de imagini care nu mai reprezintă doar persoane din proximitatea noastră –rude, prieteni, colegi. Ajungem să ne comparăm vizual cu străinii de care ne leagă doar rețelele de socializare, cu vedete și cu imagini modificate în Photoshop. În acest context, nu e niciun secret că percepția asupra imaginii noastre corporale are de suferit.



Așadar, am dorit să căpătăm mai multe informații despre acest fenomen în plină evoluție, de la o persoană avizată. Ne-am întâlnit miercuri, 23 noiembrie, la Casa Tranzit cu profesor universitar doctor Aurora Szentagotai. În cadrul prelegerii susținute în cadrul proiectului Psihoechilibru în fața celor peste o sută de participanți am aflat cum se manifestă diferit aceste probleme de imagine corporală la bărbați și la femei, care este perioada în care ele debutează și cum au evoluat ele de-a lungul istoriei.

Ni s-a prezentat, de asemenea, conceptul de “fat talk”, mai exact modul în care discuțiile pe care le avem cu apropiații despre imaginea noastră ne influențează gândirea. Conversațiile în care ne plângem unii la alții despre cât ne-am îngrășat și programe de mers la sală , replici precum „ Arăți grozav! Ai slăbit!” sau “Nu, mulțumesc, sunt la dietă.”  ne amintesc constant că trebuie să fim atenți la proporțiile corpului nostru.

La sfârșit, doamna profesor a răspuns întrebărilor publicului despre cum putem ajuta apropiații care au astfel de probleme și despre cum putem ghida copii să nu ofere importanță crescută aspectului fizic ci să-și îndrepte atenția spre a cultiva alte valori care îi pot conduce spre un stil de viață sănătos.



                                                               
                                                                                                   
Miruna Petrușcă, voluntar Minte Forte