SSM5 la cald, Ziua 2: Adolescenții și opoziționismul, cu Cristina Mogoașe

Ziua de marți, 20 mai 2014, a adus cea de-a doua prezentare din cadrul Săptămânii Sănătății Mintale, ediția a V-a, susținută de Lect. Univ. Dr. Cristina Mogoașe pe tema opoziționismului la adolescenți.

Perioada de adolescență este una în care schimbările la nivel fizic și psihic prin care trece adolescentul se reflectă în interacțiunile lui cu părinții, cu persoanele de aceeași vârstă și cu persoanele care reprezintă autoritatea. Publicul format din părinți, adolescenți, persoane care lucrează cu adolescenți și alte persoane interesate de acest subiect a aflat mai multe despre diferența dintre comportamentul unui adolescent tipic și comportamentul unui adolescent cu tulburarea opoziționismului provocator.

Ce este opoziționismul?

• Opoziționismul normal

Comportamentul opoziționist tranzitor este foarte frecvent la copiii preșcolari și la adolescenți. Astfel, adolescentul poate să refuze să se supună autorității, iar acestă manifestare  comportamentală să fie una specifică și/sau tranzitorie. Explicația unui astfel de comportament ia în considerare existența unor circumstanțe neobișnuite (condiții de oboseală, stres, foame, dispoziție proastă/supărare) și ține cont de caracteristicile de dezvoltare (adolescentul nu are abilitățile de a face față unor situații conflictuale, dar cu puțin sprijin acesta îți dezvoltă abilități sociale și de comunicare; de asemenea, este perioada în care se dezvoltă identitatea și independența personală).

• Opoziționismul patologic

Tulburarea opoziționismului provocator este o tulburare mintală caracterizată prin comportamente repetitive și persistente (durează cel puțin 6 luni) de sfidare, ostilitate, necooperare, enervare a persoanelor în poziții de autoritate. Aceste comportamente se întâmplă mai des și au consecințe mai serioase în comparație cu celelalte persoane de vârsta lor. De asemenea, ele interferează cu funcționarea socială, școlară sau profesională, împiedicând adolescentul în a se bucura de experiențe de învățare a unor abilități (ex.: de rezolvare de conflicte). Pentru a vorbi de opoziționism provocator, cel puțin patru din următoarele simptome trebuie să fie îndeplinite (timp de cel puțin 6 luni, precum am menționat și mai devreme):

• Adesea își pierde cumpătul;
• Se ceartă frecvent cu părinții;
• Adeseori sfidează activ sau refuză să urmeze regulile sau cerințele adulților;
• Adesea enervează în mod intenționat pe alții;
• Dă vina deseori pe alții pentru propriile greșeli sau comportamente neadecvate;
• E ușor de iritat, de deranjat sau de enervat;
• Adeseori e furios și plin de resentimente;
• Adesori e disprețuitor și răzbunător.

Deseori acești adolescenți au și alte probleme de sănătate mintală precum depresie, distimie, anxietate, abuz de substanțe. Dacă nu se intervine pentru a trata această tulburare, este posibil să evolueze spre o tulburare mai gravă: tulburarea de conduită (caracterizată prin agresivitate fizică și verbală cu oamenii și cu animalele, distrugerea proprietății, fraudă/furt și violarea serioasă a regulilor).

Care sunt cauzele opoziționismului ca tulburare mintală?

Nu există o singură cauză, ci mai degrabă o multitudine de factori corelați simptomelor de mai sus.

• Cauze biologice

Copiii care au unul dintre părinți diagnosticați cu o tulburare mintală (tulburări emoționale, ADHD, tulburări în legătură cu o substanță) sunt mai susceptibili în a dezvolta opoziționism provocator. De asemenea, fumatul mamei în timpul sarcinii cresc șansele de a avea un copil cu o tulburare de comportament.

• Cauze psihosociale

Adolescentul se poate afla într-o perioadă în care nu știe cum să-și comunice sentimentele, nevoile și părerile, iar procesarea stimulilor nu este încă foarte bine dezvoltată. Un mediu sărac sau un mediu social impredictibil este întâlnit deseori la astfel de adolescenți.

Factori de risc

Există anumiți factori de risc, care prin prezența lor pot crește șansele ca un adolescent să dezvolte tulburarea opoziționismului provocator:

• Factori temperamentali: copii care sunt agitați și care se liniștesc greu;
• Factori familiali: instabilitate și conflict marital, disciplină inconsistentă (reacții neadecvate la comportamentele adolescentului);
• Factori sociali: influența și presiunea grupului de prieteni (la această vârstă adolescenții valorizează mai mult grupul de prieteni, pun mai mult accent pe părerile acestora, considerând că au o percepție similară asupra vieții).

 

Cum se tratează?

Tratamente care funcționează:

• Psihoterapie
• Training pentru părinți
• Training pentru dezvoltare de abilități
• Terapie de familie

Ce pot să fac ca părinte?

• Să aveți în minte că propriile comportamente modelează comportamentele copilului (ex.: dacă țipați la el sau îi faceți des reproșuri, o să învețe să vă răspundă în același mod);
• Începeți să-l tratați ca pe un partener egal, oferiți explicații pentru cerințele pe care le aveți, implicați-l în luarea deciziilor;
• Ascultați perspectiva lui asupra unui eveniment și recunoașteți că ați greșit (toți suntem oameni și e normal să greșim; așa dăm exemplu adolescentului că suntem conștienți și responsabili pentru acțiunile noastre);
• Reflectați asupra modului în care vă raportați la situație și schimbați stilul de gândire irațional/ inflexibil cu unul rațional/flexibil:

1. Dacă aveți momente în care spuneți „Nu mai suport să X...” (ex: să văd dezordinea din camera ta!) de cele mai multe ori asta vă consumă din resurse și nu mai aveți puterea de a interacționa adecvat cu adolescentul. De fapt, dacă vă gândiți mai bine, puteți suporta asta, însă e neplăcut și vreți să găsiți o soluție optimă pentru a rezolva problema.
2. Se poate întâmpla ca adolescentul să facă un anumit lucru neadecvat care nu îi este caracteristic lui. Nu gândiți evenimentul în termeni de „E cel mai rău lucru care se putea întâmpla/Cum ai putut să-mi faci una ca asta/ E groaznic”, ci încercați să treceți dincolo de eveniment și să investigați cauzele. Până la urmă, e destul de neplăcut că s-a întâmplat ceva negativ, însă dorim să ne concentrăm mai mult pe acceptarea, depășirea și remedierea situației.
3. Încercați să nu puneți etichete adolescentului: dezordonat, neastâmpărat, prost, obraznic, etc. El poate ajunge să și le însușească și astfel să se comporte ca atare. Învățați copilul să se accepte necondiționat ca și persoană, subliniind faptul că nimeni nu este bun sau rău în esență, și faceți referire la comportamentele care vă deranjează: lași foile aruncate pe masă, îmi vorbești urât etc.
4. Unii părinți au idei rigide precum „Copilul meu trebuie să mă asculte, doar eu îi sunt părinte!”. De fapt, v-ar plăcea nespus de mult să vă asculte și chiar faceți tot ce depinde de dumneavoastră, dar țineți minte că adolescentul din fața voastră este o persoană diferită și nu putem să controlăm tot ce face.

• Stabiliți de comun acord câteva (nu multe!) reguli clare, simple și aplicabile, precum și consecințele lor. Acestea ar putea fi scrise într-un „contract” pentru a contribui la responsabilizarea adolescentului și la rezolvarea unor potențiale neînțelegeri ce ar putea surveni pe parcurs;
• Încurajați comportamentele dezirabile și oferiți-i alternative; folosiți mai mult recompensa și nu pedepsiți la furie! E recomandat să luați o pauză până vă calmați.
• Nu-l umiliți niciodată, mai ales în public! Faceți diferența între el ca persoană și comportamentele lui. Dacă problemele persistă în ciuda eforturilor dumneavoastră, cereți ajutor.

Cum să îmbunătățim comunicarea dintre noi (părinte-adolescent)?

1. Descrieți starea obiectivă a lucrurilor (ceea ce ai văzut/auzit), fără a interpreta; ca și cum ar vedea o cameră de filmat;
2. Spuneți cum v-ați simțit în respectiva situație fără a blama adolescentul. Sursa emoțiilor noastre stă în interpretarea pe care noi o dăm evenimentelor, nu în evenimentele în sine;
3. Spuneți cum ai perceput/cum ai interpretat situația;
4. Spuneți care e scopul vostru în acea situație (cum anume ați dori să se schimbe situația);
5. Subliniați clar care ar fi beneficiile faptului că celălalt ne-ar ajuta la îndeplinirea scopului (beneficiile trebuie să fie relevante pentru ambele părți).

Ați putea fi interesați și de...

• Articolul „Disciplinarea verbală dură”, pe tema impactului disciplinării verbale dure asupra dezvoltării adolescenților: LINK
• Secțiunea „Ajutor” a site-ului nostru (cu informații despre tipuri de psihoterapii, găsirea unui specialist, diferența între psiholog și psihiatru și altele): LINK
• Serviciile de consiliere și psihoterapie oferite la prețuri accesibile prin proiectul nostru Centrul Minții: LINK

Material realizat de I.M.