joi, 25 iunie 2015

Parcul cu suflet  sau despre cum ne-am împărtășit vineri după-masa –

Evenimentul Psihoechilibru din 19 iunie a strâns câteva zeci de oameni într-un cadru relaxat, pentru o discuție despre stilul de viață sănătos și despre starea de bine. După succesul evenimentului „Cafeneaua cu suflet”, desfășurat în cadrul Săptămânii Sănătății Mintale în aprilie anul acesta, am decis reluarea întâlnirilor cu și despre suflet, însă de data aceasta în Parcul Central, pentru a profita de vremea frumoasă de vară!

Ce este Parcul cu suflet?
Prin evenimentul psihoeducativ de luna aceasta, ne-am propus să deschidem o serie de discuții cu privire la stilul de viață sănătos/nesănătos și la felul în care acesta influențează starea de bine. În acest scop, am invitat 6 specialiști pe diverse teme pe care noi le-am considerat a fi relevante. Evenimentul s-a desfășurat în format Open-space: participanții au fost divizaţi în 5 grupuri de discuție de câte 7-8 persoane, mutându-se apoi prin rotaţie de la un specialist la altul. ”Popasul” la fiecare specialist a durat 20 de minute, după care fiecare grup a trecut la următoarea temă de discuție. Astfel, toate cele 5 grupuri au discutat în parte, câte 20 de minute, cu fiecare specialist.

Din culisele Parcului cu suflet
Ziua de vineri a fost și pentru noi una specială, căci am avut multe lucruri de pregătit și de aranjat pentru invitații și participanții noștri. Mobilizarea de forțe s-a dovedit a fi un adevărat „team-building”: începând de la sesiunea de pictură de la sediul organizației, în care am creat planșele cu numele temelor de discuție și a evenimentului, până la organizarea propriu-zisă din parc, unde ne-am tot gândit și răzgândit referitor la copacii candidați pentru misiunea planificată... toți voluntarii Minte Forte s-au implicat cu drag şi spor pentru a face posibil acest eveniment!


În direct, de la fața locului
Odată ce a fost întrunit numărul suficient de participanți, am dat drumul discuțiilor. 

Specialiștii și temele au fost:
  • Nutriție: Dr. Mădălina Indrie, medic specialist Diabet, Nutriție și Boli metabolice, specialist în obezitate, acreditat de Federația internaţională de Obezitate, Synobis Medical
  • Sport: dietetician și antrenor Paul Potora
  • Somn: psiholog Claudia Găgeanu, coordonator de proiect Psihoechilibru la Minte Forte
  • Relații interpersonale: psihoterapeut Liana Cucu
  • Obiceiuri nesănătoase: psihoterapeut Roxana Costache
  • De ce să mergem la psiholog?: psihoterapeut Paula Nuțaș, coordonator de proiect Centrul Minții la Minte Forte

Fiecare grup s-a oprit preţ de câte 20 de minute la „stația” fiecărui specialist, compusă dintr-un copac și câteva pături și perne. Participanții au avut ocazia să pună întrebări, să ceară sfaturi, să își împărtășească experienţele, grijile, succesele, să afle răspunsuri la ceea ce îi preocupă, la curiozități, la nelămuriri. Discuțiile s-au desfășurat într-o atmosferă informală, relaxată; participanții au avut ocazia să cunoască oameni noi, să împărtășească din experiența lor, să afle lucruri noi de la specialiști și de la ceilalți participanți și nu în cele din urmă, să petreacă o vineri după-masa în parc!


Ce ne-am propus și ce am reușit prin acest eveniment
Noi, cei de la Minte Forte, ne-am asumat misiunea de a crește conștientizarea publicului larg față de problemele ce ţin de sănătatea mentală. Prin proiectul Psihoechilibru, ne propunem să aducem oamenii în contact cu informații științifice și corecte vizavi de sănătatea mentală, cu specialiști din domeniu și cu alți membri ai comunității. Considerăm că informația și educația oferă oamenilor putere de decizie și discernământ privitor la propria lor stare de bine. Astfel, căutăm să venim în sprijinul tuturor celor care doresc să își amelioreze și să își mențină sănătatea mentală, precum şi în ajutorul celor care doresc să se dezvolte pe plan personal.

Parcul cu suflet a reușit să adune câteva zeci de oameni interesați de sănătatea lor – iar din punctul nostru de vedere, astfel de oameni sunt un exemplu de urmat. Vă mulțumim tuturor pentru participare și vă așteptăm cu mare drag şi la alte evenimente Minte Forte! Iar pentru cei care ați ratat Parcul cu suflet, fiţi fără griji, avem în plan organizarea unor evenimente în format „Open-Space” și pe viitor – toate vor fi din suflet şi pentru suflet!

Mai multe despre obiceiurile oamenilor sănătoși puteţi găsi în acest articol: http://minteforte.ro/preventie/5-obiceiuri-ale-oamenilor-sanatosi/

Material realizat de Claudia Găgeanu, voluntar Minte Forte 


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu